Varza cu costita afumata

INGREDIENTE:
1 varza mai mare, 350 g costita afumata, 1 ceapa, 1 morcov, 1 ardei gras rosu,
3 rosii, 1 lingura bulion, 4-5 linguri ulei, boia, sare, piper, cimbru.

PREPARARE:
Se curata varza, se spala si se toaca fideluta. Se presara cu sare si se strange cu mainile, pentru a se inmuia. Se incinge uleiul si se calesc, ceapa tocata marunt, costita taiata in bucati potrivite, morcovul ras si ardeiul gras, taiat cuburi mici. Se adauga varza si se acopera cu apa fierbinte. Se lasa sa fiarba aproximativ o ora, pana ce apa scade. Se pun apoi, rosiile decojite si date pe razatoare, bulionul si dupa gust: sare, piper, cimbru, boia. Se amesteca si se da vasul la cuptor, pentru inca 25-30 minute. Se serveste calda cu ardei iute alaturi.

Reclame

Gaină intreagă pe varză nouă

          

INGREDIENTE:
o gaina de curte grasa si frumoasa, 1 morcov, 1 varza, 3-4 linguri bulion, 2 buc. ceapa, 5-6 linguri ulei, sare, piper macinat, cateva boabe piper, 2 linguri boia dulce, patrunjel, cimbru.
PREPARARE:
Gaina curatata si spalata se pune la fiert intreaga, in apa cu sare. Se adauga morcovul intreg si o ceapa taiata in doua. Se lasa sa fiarba, pana cand carnea este facuta pe jumatate. Varza se toaca marunt, se freaca cu sare si se pune in oala cu uleiul incins, in care am prajit mai intai ceapa tocata marunt. Se adauga bulion, cimbru, boia, patrunjel tocat, piper boabe si piper macinat, dupa gust. Cand varza s-a inmuiat se opreste focul. Se scoate gaina din supa in care a fiert, se condimenteaza cu sare, piper si se aseaza deasupra oalei cu varza. (In supa in care a fiert gaina se poate prepara un pilaf delicios!)
Oala noastra  merge apoi la cuptor pentru aprox 40-50 min.
Mancarea se serveste calda, cu ardei iute alaturi. 

Taina:
” Intre „pasarea de curte” si  „fratele Petreus” de crescatorie sunt diferente vizibile: cresterea fortata, foarte rapida, pe baza de hormoni, nemiscare si retete hipercalorice, face carnea moale, apoasa, cu putina substanta; in zece minute prajesti un pui; puiul de curte, in schimb, e ferm, carnea are culoare, personalitate. E drept, cere rabdare, cheltuiala si efort sa-l cresti, dar si rasplata e pe masura. Puiul anemic de Avicola si cel hranit cu boabe si iarba in curte, la lumina soarelui, se aseamana ca icrele negre din titei cu cele de morun, sau ca o femeie gonflabila cu Demi Moore, indragostita, pofticioasa.” ( Radu Anton Roman)