Clatite brasovene

Ardealul e o lume generoasa, din totdeauna nehotarata intre rasarit si apus”. Din aceasta lume ne aduce Radu Anton Roman minunata reteta de clatite brasovene.
O mixtura saseasco-romaneasca, o mancare foarte speciala, gustoasa si ” temeinica” .

INGREDIENTE:
Aluat:
3 oua, 500 ml lapte, sare, 300 g faina ( pentru 14-15 clatite)
Coaja:
3 oua, 200 g pesmet
Umplutura:
500 g carne de pui, 500 g ciuperci, 1 ceapa, 2 oua, 1 lingura faina,
1 pahar lapte, 2 linguri ulei (untura), sare, piper, paprica, cimbru uscat – dupa chef

PREPARARE:
Umplutura:
Ceapa, ciupercile si carnea se trec prin masina de tocat ( sa fie cat mai simplu ;). Se incinge uleiul sau untura si se pun toate la calit. Faina se desface in lapte rece si se bate cu ouale. Cand s-au inmuiat si s-au rumenit usor ceapa, carnea si ciupercile, se adauga sosul cu lapte si ou, cimbru, piper, paprica, sare. Se amesteca bine si se mai lasa sa fiarba cateva minute pana cand amestecul se ingroasa.

Clatitele:
Se amesteca toate ingredientele pentru aluat si se prajesc clatitele care trebuie sa fie un pic mai groase si mai mari, sa incapa umplutura si sa se poata inchide la capete.
           
Umplerea:
Clatitele calde se umplu cu amestecul pregatit si se ruleaza ,infundand capetele. Se trec prin ou, apoi prin pesmet si se pun la prajit pana se coloreaza pesmetul si se formeaza coaja – „partea de originalitate a brasovencei”. Se scot pe hartie absorbanta. Se aseaza pe platou si apoi „va curge sosul in valuri”, care sos poate fi de rosii sau de smantana – dupa cum preferi.
 

Reclame

Frigarui de pui cu pachetele de vinete

         

INGREDIENTE:
Pentru frigarui:
1 piept de pui, zeama de la 1 lamaie, 4-5 linguri ulei, sare, piper.
Pentru pachetele:
1 vanata, 2 rosii, sare,piper, zeama de lamaie.
Pentru sos de rosii:
2 rosii coapte, 2 catei de usturoi, 2 linguri ulei, busuioc, sare, piper.

PREPAPARE:
Frigarui:
Pieptul de pui se spala, se dezoseaza si se taie in fasii subtiri. Se amesteca zeama de lamaie cu ulei, sare, piper. Se pun fasiile de pui  in acest amestec si se lasa la marinat 2 ore. Se infig apoi pe bete de frigarui si se frig  pe grill sau gratar.
Pachetele cu vinete:
Vanata se spala si se taie felii subtiri pe lungime,acestea se stropesc imediat cu zeama de lamaie sa nu se oxideze si se presara cu sare.  Rosiile se taie rondele, se condimenteaza cu sare si piper.  Se fac pachetele din fasii de vanata si cate doua rondele de rosie apoi se prind cu scobitori. Se stropesc cu ulei si se frig  pe gratar sau grill, pana se rumenesc frumos pe toate partile.
Sos de rosii:
Rosiile se coc mai intai pe gratar, se decojesc, se taie in cuburi mici si se amesteca cu usturoiul zdrobit si uleiul. Se condimenteaza cu sare, piper dupa  gust si se aromatizeaza cu busuioc maruntit.
Frigaruile de pui se servesc fierbinti alaturi de pachetelele de vinete si stropite cu sosul de rosii.

Dupa o idee din revista Click-Pofta buna.

Sote de pui cu sos de vin

           

Sa gatim frantuzeste, asa cum ne invata Laura Calder!  😉

INGREDIENTE:
2 pulpe de pui, 50 g unt, 100 ml vin alb, 100 ml apa, cimbru, patrunjel verde, sare, vegeta, piper, 1 foaie de dafin, 2 morcovi.
PREPARARE:
Pulpele de pui se spala, se zvanta, se sareaza si se pipereaza. Se topeste untul intr-o tigaie, se pun pulpele si se prajesc pe ambele parti, pana capata o crusta aurie. Se scot pe o farfurie. Untul din tigaie se stinge cu apa. Se adauga apoi: morcovul taiat in bucati mai mari, sare, vegeta, cimbru, cateva boabe de piper, foaia de dafin; si se lasa la fiert 5-6 minute. Se toarna in tigaie si vinul, se scoate foaia de dafin si se pun din nou pulpele de pui. Se acopera vasul cu un capac si se lasa la fiert pana cand carnea devine frageda si bine facuta. Carnea de pui impreuna cu vinul, vor forma un sos consistent si foarte gustos! Mmm! Delicios!  😉 La sfarsit se adauga patrunjel verde tocat marunt. Se serveste fierbinte!

French taste!
Bon appetit!

Carne de pasare in sos de smantana

INGREDIENTE:
1 kg carne de pasare, 250 g smantana, 3-4 catei de usturoi, 
piper, sare, patrunjel verde, 1 ceasca supa, ulei.

PREPARARE:
Carnea se fierbe in apa cu sare, apoi se rumeneste cateva minute in 2-3 linguri ulei. Smantana se amesteca cu usturoiul zdrobit, patrunjel verde tocat marunt, sare, supa calduta, apoi se toarna peste carne.  Se amesteca bine si se mai lasa 2-3 minute, la foc mic. Se serveste fierbinte.

Farfale cu crochete de pui

INGREDIENTE:
200 g paste, 
Pentru sos:
4-5 linguri cu suc de rosii, 2 catei de usturoi, 
sare,piper, boia,  cimbru verde, busuioc.
Pentru crochete:
1 piept de pui, 1 cartof, 2-3 linguri pesmet, 1 ou,
catel de usturoi, sare, piper, marar, patrunjel.
PREPARARE:
Crochetele:
Carnea se toaca apoi se amesteca cu cartoful ras si scurs de zeama, oul, usturoiul zdrobit si verdeata tocata marunt.  Se adauga dupa gust sare, piper, iar la sfarsit pesmet. In cazul in care compozitia este prea moale, se mai adauga putin pesmet. Se uda mainile cu apa si se  formeaza bile mici, care se prajesc in ulei incins sau se aseaza intr-o tava si se coc in cuptor.
Sosul:
Usturoiul se taie felii subtiri si se caleste in 2 linguri ulei. Se adauga sucul de rosii si se lasa sa dea cateva clocote. Se potriveste gustul cu sare, piper, cimbru verde, busuioc. Se adauga pastele, fierte mai intai separat, timp de 8-10minute in apa cu sare. Se amesteca bine si se opreste focul.
Pastele se servesc alaturi de crochetele de pui.

Musaca simpla

INGREDIENTE:
1 piept de pui, 1 ceapa, 5-6 cartofi, 2 linguri bulion, 
1 ou, 2 linguri unt, 150 ml lapte, sare, piper.
PREPARARE:
Carnea se toaca. Cartofii se curata de coaja, se taie felii si se pun la fiert in apa cu sare. Se scurg de apa si se paseaza, apoi se amesteca cu unt, lapte si sare dupa gust. 
Ceapa se toaca marunt si se inabusa in 3 linguri ulei si 3 linguri apa. Se adauga carnea tocata si se continua calirea 5-6 minute. Se  adauga o lingura de bulion si se potriveste gustul cu sare si piper. Se opreste focul, compozitia  se lasa sa se raceasca, apoi se incorporeaza oul. Se unge un vas rotund cu ulei si se aseaza jumatate din cantitatea de piure, apoi amestecul de carne si restul de piure. Deasupra se toarna sosul format din 1 lingura bulion, 2-3 linguri apa si sare. Se introduce vasul in cuptorul deja incins, pentru 30-35 minute.

Chiftelute de pui

INGREDIENTE:
1 piept de pui dezosat, 1 morcov,1 cartof, 2 catei de usturoi, 1 ou,
3-4 linguri pesmet, patrunjel, marar, 1 lingura bulion, sare, piper. 

PREPARARE: 
Carnea se toaca. Morcovul si cartoful se rad si se scurg bine de zeama. Se zdrobeste usturoiul si se toaca marunt verdeata. Toate acestea se pun intr-un bol si se amesteca cu bulionul si pesmetul. Se adauga dupa gust sare si piper. In cazul in care compozitia a iesit prea moale se mai adauga pesmet. Se uda mainile cu apa si se formeaza chiftelutele, care se prajesc in ulei incins sau se pun intr-o tava si se coc in cuptor.
Se servesc in stare calda, alaturi de piure sau de salata de legume.