Kodrit kadir

Blogosfera este plină de rețete cu acest tort ce iși trage originile din bucataria arabă.
M-am decis să-l incerc și eu deși mi se părea cam complicat… și mă gândeam
că nu o să-mi iasă, dar… iată, un experiment reușit, cu un gust extraordinar! 🙂

   

INGREDIENTE:
Crema:  800 ml lapte, 5 ouă, 200 g zahăr, esență de vanilie
Blat: 1 ou, 100 g zahăr, 100 ml ulei, 100 ml lapte, 1 linguriță praf de copt,
          1 lingură cafea măcinată,100 g făină, 3 linguri cacao, esență de rom
Caramel:  5 linguri zahăr

PREPARARE:
Cremă:   Se bat bine ouăle intregi cu zahărul apoi se adaugă esența si laptele.
Blat:  Se bate oul cu zahărul, se adaugă laptele, uleiul, esența și apoi ingredientele uscate ,amestecate bine inainte.
Intr-un vas rotund se caramelizează cele 5 linguri de zahăr,se oprește focul și se tapeteaza pereții vasului cu caramelul obținut. Se lasă să se răcească.
Asamblarea:
Se pune crema de ouă in vasul tapetat cu caramel, apoi in centru se toarnă compoziția de blat. Cele două compoziții se vor separa in timpul coacerii, blatul ridicându-se la suprafață. (Aici imi era mie teamă…)
Se coace pe baie de aburi timp de aprox.35-40 minute.  Când este gata se scoate din cuptor, se lasă să se răcească si apoi se rastoană pe platou.
Este foarte bun servit rece, cu frișcă.

Reclame