Sarmalele lui Octavian Stoica

                                 

                     – SARMALE

<Dintre cate sute de neamuri de sarmale stiu, si-s atatea cate bordeie, am sa zic unul: Se toaca de doua ori cu satarul carne de porc impanata cu grasime, mai merge si-un sfarc de muschi de vaca, si se framanta impreuna cu putin orez, cateva cepe tocate, cu piper negru rasnit si cu sare. Varza murata , galbena ca sofranul , se desface in foile ei care se curata de cotoare si de vinele groase si se invelesc sarmalute, mici cat prunele vinete. Sarmalutele se aseaza randuri, randuri intr-o oala de lut, pe asternut de varza tocata si pe felii  subtiri de sunca afumata: deasupra tot varza se pune si tot sunca afumata si se nenoroceste mancarea cu cateva boabe de piper si cu o crenguta de cimbru uscat. Dupa ce au fiert la foc domol in zeama si-n untura se descopera vasul si se da la cuptor ca sa se rumeneasca si sa scada, apoi se lasa sa se raceasca la garliciul pivnitei si s-astepte doua, trei zile,caci abia atunci se patrund si se topesc in gura ca untul moale.

 Langa ele va aburi nesmintit o mamaliga, haiduceasca, vartoasa, tiparita pe ceaun, mestecata pana la ruptul facaletului de unul care nu osteneste lesne,  si va spuma subtire intr-o ulcica un vin rosu gros, adevarat sange al pamantului. >

 

Reclame

Ce ar trebui sa avem la masa?

OCTAVIAN STOICA

„ Ce ar trebui sa avem la masa in zi de sarbatoare?

Sarmale, muschiulet si costite fripte, purcel la tava pe varza calita si cartofi prajiti, chiftelute mici si parjoale cat palma, carnati sfaraitori din care cand infigi furculita sa sara cat colo stropi de untura, si alaturi zambetul muierii aleia care o fi, si cum altfel toate stropite cu cinci feluri de vinuri mari, sorbit din pahare adanci de clestar. ”

Delectati-va citind si :
Despre crasma “La Paradis General-vinuri vechi si 9″
Lacrimile unei laptuci
Sarmalele lui Octavian Stoica

 

Camari varstnice

Despre crasma „La Paradis General-vinuri vechi si 9”  

„ Era o casa ca oricare alta, cu peretii galbeni si coscoviti, cu ferestrele nespalate de pe vremea lui Cuza-Voda. Ce se manca insa acolo indreptatea cu prisos numele stabilimentului domnului Solomonica, proprietarul, care isi strunea o sluga cam nevoiasa la minte, fiindca nu izbutise sa invete abecedarul bucatariei mai departe de friptura la gratar numita antricot, de unde si porecla cu care-l mustra jupanul galitian neaos, si blajinii musterii.
 – Ii zic: vorbesti, mai Antricot, zi de la capul listii!
 – Avem gustari:  icri di crap, stiuca, somon. Pastrama, salam, jambon, scrâmbie olandeza, scrâmbie proaspata si scrâmbie  salata cu ceapa. Lacherda, file si macrău. Pi urma avem:  zupa di gaina  si rasol cu usturoi,  bors di pui, bors rusăsc, bors di post, ochiuri la capac,  moldovinesti, oua a la rus. Avem mancări di pesti si mancări di carne:  fritura si salăți, dulșiuri, compot si fructe, cafele si lichior avem.

Dar toate nu incap, asa ca am sa raman la gustari, ca si acelea satura daca-i destula painea calda, si din gustari la una doar: lacherda.

LACHERDA

Se  curata deci pestele de piele, ca la solz nu-i  harnic, se scot si se arunca matele, si se toaca marunt capetele pana se terciuesc. Se aseaza pe-o faianta si se acopera cu ceapa alba, zemoasa si dulce, taiata subtire, iar imprejur se randuiesc masline negre, cu carnea tare. Peste toate se toarna untdelemnul si otetul batute impreun  si se presara stelele verzi ale frunzelor de patrunjel si marar.  Gustarea asta apoi sa o servesti cu un vin vrednic sa o biruie….”

„Incaierari folositoare”

LACRIMILE UNEI LAPTUCI

Fabula „Lacrimile unei laptuci ” este o pilda plina de invataminte, gasita in „Moftul roman„, scrisa in versuri cotonogite, despre verdeturi si foloasele lor. Incepe asa:

Un buchetel de viorele
De la iubita mi-e cadou
Impodobea al meu sacou
Pe cand mancam niste chioftele
La birtul de la Strobel nou.”    

Desarta amagire a florii cu miros, caci, in urma, izbanditoare vor fi tot cele ale trupului de huma, adica laptuca (alaturi de chioftea, nu singura si parasita ca o vaduva oachesa, tanara, intr-un sat fara barbati), chiar daca vaicareala asteia induioseaza, vai:   „Pe mine nimeni nu ma canta / Nici macar poetul Nicu Met!”  

Iat-o, intreaga:

Se aleg cateva laptuci tinere, proaspete de sa le pocneasca frunza cand o rupi in doua, se spala cu apa rece si se presara putin praf de sare. Puse intr-un castron se amesteca cu ceapa verde si cu usturoi la fel, tocat cu foi cu tot, si cu ceva marar. Deasupra se toarna otet slab si undelemn bun. Si-apoi sa te tii:

„Cand buza-ti trupul meu saruta,
Spre-a ma-nghiti cand gura casti
 O, spune-mi, nu simti ca renasti?… ”  

Iara pentru deplina limpezire a starilor „Lacrimile unei laptuci” se incheie dojenitor cu urmarea ca vioreaua-i floare si cam atat:

„Dar pe cand falsa-i poezie
Si farmecu-i contrafacut
Se vestejesc intr-un minut,
Eu sunt fidela ta sotie
Eu te hranesc cu un sarut.”

Versurile au o suta de ani si asta-i meritul lor, dar salata se cade sa fie de anul acesta si sa se afle langa un sold de miel la tava, invelit in coaja de aur, ori langa o placinta de maruntaie, calda.    

 Pasaj extras din cartea „De-ale gurii din batrani” – de Octavian Stoica.